Suntem o afacere dulce care şi-a deschis primul magazin, prima Donuterie, pe 28 martie 2014, în Târgu Mureş. Ne-am dorit de la început un loc de muncă unde să mergem cu drag şi care să ne ofere zilnic provocarea de a fi mai buni. Luni de zile am testat în bucătărie, diferite rețete de gogoși cu diferite ingrediente până când, într-un final, au ieșit așa cum ne-am dorit: pufoase, cremoase, unice.

În iunie 2015 am deschis primul magazin din Cluj-Napoca unde am fost copleşiţi de entuziasmul cu care am fost primiţi şi ni s-a confirmat, încă o data, că ceea ce facem, facem bine. Am încheiat anul 2015 cu 3 magazine deschise în Cluj-Napoca, urmate de Sibiu, Baia Mare şi Ploieşti.

Donuteria e un loc pentru prieteni şi nebuniile lor, e dulcele de lângă cafea, partea bună a unui început, mijloc şi final de zi, motiv de postare, Insta, snap şi selfie. Gogoșile de la Donuterie sunt ca tine: frumos crescute, dulci, cu diferite toppinguri și de diferite forme. Alege care-ţi place şi fă-le o surpriză şi celor dragi. Sau nu!